Comisia Europeană a deschis două noi proceduri de infringement împotriva României și a trimis Guvernului avize motivate pentru alte două cazuri de infringement, trecând la penultima etapă a procedurii, înaintea unei potențiale decizii privind acționarea statului în judecată la Curtea Europeană de Justiție.
Consiliul Concurenței are pregătit un proiect de act normativ prin care se asigură transpunerea Directivei ECN+ (European Competition Network), prin care se întăresc puterile de investigație ale autorității de concurență, a declarat pentru Agerpres, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu.
Comisia Europeană a propus noi măsuri pentru combaterea corupției în UE și la nivel extracomunitar, printre care armonizarea definițiilor infracțiunilor penale urmărite ca acte de corupție și majorarea sancțiunilor penale pentru persoanele fizice și juridice condamnate pentru fapte de corupție.
Guvernul a publicat marți în Monitorul Oficial și a și trimis Parlamentului ordonanța de urgență de completare a cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile adoptată în ședința din 29 noiembrie, care a declanșat scandalul public al așa-numitei ″taxe pe soare″. Există însă o neconcordanță fundamentală între ce a apărut în Monitorul Oficial și unul dintre documentele trimise Senatului în vederea declanșării procedurii de dezbatere a proiectului de lege de aprobare a ordonanței.
Comisia Europeană a deschis, miercuri, o nouă procedură de infringement împotriva României și a altor state membre, din cauza nerespectării termenului pentru transpunerea normelor privind cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor.
La solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, care a avertizat că România riscă să achite milioane de euro într-un proces iminent la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), deputații au modificat rapid proiectul de lege care a generat controverse prin intenția - la care s-a renunțat - de a obliga furnizorii de servicii de comunicații interpersonale, precum WhatsApp, Facebook, Telegram, să permită interceptarea comunicațiilor utilizatorilor acestor servicii. În urma deciziei Curții Constituționale, deputații au eliminat din sarcina funizorilor de internet obligația de a fumiza informațiile stocate referitoare trafic, identificarea clienților, plățile acestora și istoricul accesărilor. Curtea a constatat că o astfel de prevedere a fost declarată neconstiuțională încă din 2014, iar nici până azi Parlamentul nu a rectificat-o. Furnizorii de internet vor fi obligați însă să permită interceptarea legală a comunicațiilor, inclusiv să suporte costurile aferente, așa cum prevede acum Codul de procedură penală.
Ministerul Afacerilor Externe solicită Parlamentului adoptarea cât mai rapidă, chiar în sesiune extraordinară, a legii prin care este transpusă Directiva UE 2018/1972 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice, pentru e evita ca România să achite milioane de euro într-un proces iminent la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Proiectul de lege a iscat controverse prin intenția de a obliga furnizorii de servicii de comunicații interpersonale precum WhatsApp, Facebook sau Telegram să permită interceptarea comunicațiilor utilizatorilor acestor servicii. În urma sesizărilor opoziției și Avocatului Poporului, Curtea Constituțională a admis că obligarea furnizorilor de internet la ineterceptarea utizilizatorilor, care a fost păstrată în forma finală a legii, este neconstituțională, așa că Parlamentul trebuie să adopte din nou proiectul fără aceste prevederi.
Parlamentul European și statele membre UE au ajuns la un acord cu privire la Directiva privind salariile minime adecvate, propusă de Comisia Europeană în octombrie 2020.
Comisia Europeană a decis, joi, să trimită avize motivate României și altor 9 state, printre care Germania, Polonia și Ungaria, pentru că nu au transpus integral normele UE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile prevăzute în Directiva (UE) 2018/2001.
Comisia Europeană a decis astăzi să trimită România, Spania, Croația, Letonia, Lituania, Irlanda, Polonia, Portugalia, Slovenia și Suedia, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru că nu au transpus integral în legislația națională Codul UE al comunicațiilor electronice și nu au comunicat Comisiei modul de transpunere al acestuia.
Comisia Europeană a propus noi norme la nivelul UE pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.
Guvernul a adoptat un proiect de ordonanță inițiat de Ministerul Finanțelor și care transpune mai multe directive UE în legislația fiscală națională, printre care modificări la regimul TVA aplicată la operațiuni derulate de către forțele armate ale altor state, schimbări în ce privește regimul general al accizelor, dar și dispoziții în ce privește accizele la alcool și băuturi alcoolice. Printre măsurile adoptate, conform proiectului intrat în ședința de Guvern, se numără și instituirea scutirii de la plata accizelor pentru alcoolul etilic din fructe, în limita a 50 de litri anual, realizat și consumat de o persoană fizică, de către membrii familiei acesteia sau de către musafiri, cu condiția ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc, iar alcoolul din fructe, indiferent de concentrația acestuia, să fie produs din fructe cultivate de respectiva persoană.
Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordonanță care transpune mai multe directive UE în legislația fiscală națională, printre care modificări la regimul TVA aplicată la operațiuni derulate de către forțele armate ale altor state, schimbări în ce privește regimul general al accizelor, dar și dispoziții în ce privește accizele la alcool și băuturi alcoolice. Printre măsurile pregătite se numără și instituirea scutirii de la plata accizelor pentru alcoolul etilic din fructe, în limita a 50 de litri anual, realizat și consumat de o persoană fizică, de către membrii familiei acesteia sau de către musafiri, cu condiția ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc, iar alcoolul din fructe, indiferent de concentrația acestuia, să fie produs din fructe cultivate de respectiva persoană.
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o revizuire cuprinzătoare a normelor UE în materie de asigurări (cunoscute sub denumirea de „Solvabilitate II”), pentru a favoriza investițiile pe termen lung ale societăților de asigurări în redresarea Europei în urma pandemiei de COVID-19.
Comisia Europeană a deschis două noi proceduri de infringement împotriva României și a altor state membre, din cauza nerespectării termenului pentru transpunerea normelor UE privind drepturile de autor și programele de televiziune și radio online în legislațiile naționale.
Guvernul a adoptat, joi, modificările propuse de Ministerul Finanțelor privind vânzarea de bunuri și servicii la distanță și pentru transpunerea unor directive europene în domeniu. Modificările țintesc în principal TVA și includ prevederi cum ar fi facilități pentru operatorii economici, de exemplu eliminarea facturii pentru vânzările intracomunitare de bunuri la distanță, un mecanism special pentru declararea și plata TVA la import aplicabil atunci când nu se utilizează regimul de import. Finanțele arată că astfel firmele vor avea costuri mult mai reduse și proceduri mai simple.
Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns, miercuri, la un acord politic asupra unor norme revizuite privind taxarea rutieră (Directiva privind eurovinieta), prin care sunt introduse taxe pe baza emisiilor de CO2 pentru vehicule grele pe teritoriul Uniunii Europene.
Ministerul Finanțelor se pregătește să introducă modificări semnificative privind vânzarea de bunuri și servicii la distanță, pentru transpunerea unor directive europene în această privință. Modificările țintesc în principal TVA și includ prevederi cum ar fi facilități pentru operatorii economici, de exemplu eliminarea facturii pentru vânzările intracomunitare de bunuri la distanță, un mecanism special pentru declararea și plata TVA la import aplicabil atunci când nu se utilizează regimul de import. Potrivit Ministerului Finanțelor, firmele vor avea costuri mult mai reduse în ce privește comerțul transfrontalier și proceduri mai simple.
Guvernul analizează introducerea prevederii ca o firmă, aflată în dificultate financiară, să poată fi vândută în ansamblu înainte ca debitorul să ajungă în stare de insolvență, relevă un document oficial analizat de Profit.ro.
Avocatul general al Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) Evgeni Tangev a prezentat joi concluziile sale în procesul intentat de Comisia Europeană României pentru neîndeplinirea obligației de a transpune în legislația lor națională cea de-a patra directivă privind combaterea spălării banilor. România a adoptat abia anul trecut legea care transpune directiva, la mai bine de 2 ani de la termenul limită, așa că avocatul general a calculat și propus CJUE ca țara noastră să plătească 3 milioane de euro pentru întârziere plus cheltuieli de judecată. Comisia Europeană solicitase peste 4 milioane de euro.
Directiva Uniunii Europene pentru combaterea fraudelor a intrat ieri în vigoare. Protecția intereselor financiare are în vedere atât gestionarea creditelor, cât și alte aspecte cu efect negativ asupra activelor Uniunii și ale statelor membre. Pe baza acestei directive își va desfășura activitatea noul Parchet European, care ar putea deveni funcțional de anul viitor.
Centrul Român de Politici Europene invită avocații din Baroul București joi, 11 iulie, de la 10.00 la 15.30 la Golden Tulip Victoriei București, la un seminar de lucru în cadrul căruia se va dezbate stadiul implementării Directivei (UE) 2016/343 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, cât și de a prezenta rezultatele obținute până la acest moment în cadrul proiectul PRESENT.
Noua directivă a gazelor negociată de președinția României la Consiliului Uniunii Europene va avea un impact semnificativ, nu atât asupra dezvoltării coridorului nordic de transport al gazelor (Nord Stream 2), cât mai ales asupra coridorului sudic, unde Bulgaria va deveni un jucător cheie, cu un rol asemănător celui jucat de Germania în Nord Stream 2.
În ultimul an și jumătate, s-a pus de două ori problema ca Guvernul să atace în justiția europeană acte normative de mediu ale Bruxelles-ului cu impact negativ asupra industriei energetice. De fiecare dată, Executivul de la București a decis să rămână pasiv. Cel mai recent s-a întâmplat acest lucru la finalul anului trecut, pe finalul mandatului fostului premier Mihai Tudose, în plin conflict politic între acesta și liderul PSD Liviu Dragnea.
Românii și cetățenii celorlalte state membre care locuiesc sau călătoresc în afara Uniunii Europene beneficiază, de astăzi, de o mai bună protecție consulară dacă țara lor de origine nu are reprezentanță oficială în statul de destinație, putând cere sprijinul ambasadei sau consulatului oricărei țări UE.